-
- Istorie şi prezent
-
- La mormântul părintelui Arsenie
-
- Peştera unde a trăit Ioan Sihastrul
-
- Crucea de pe pomul de lângă cimitir
-
- Din 1975, Prislopul este mănăstire de călugăriţe
Istoric
Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ţinuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locaşului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezenţa lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în 6913 (1404-1405)”. Lui Nicodim tradiţia i-a pus în seamă un lung şir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relaţie nu se poate face între Prislop şi Nicodim de la Tismana. Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită „din temelie” de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Ţara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaş, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acţionat sigură la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbaţi. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcaşul cu odoare scumpe şi moaşte. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăţi, se găseşte la Prislop. Ea conţinea inscripţii latine şi chirilice. Doi egumeni, Ioan şi Teofil, sunt pomeniţi în documente. Nu se cunoaşte absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop şcoala de învăţătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoţi la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII vieţuieşte Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veşmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Piteşti. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religiase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici şi ortodocşi. În secolul al XIX-lea era aproape pustie şi administrată de preoţi mireni. Curând după ce a fost trecută la ortodocşi (1948), a fost desfiinţată şi alocată pentru destinaţii laice. S-a refăcăt ca lăcaş mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugăriţe.
Trăitori
În prima jumătate a secolului XVII s-a nevoit în jurul Mănăstirii Prislop un sihastru sfânt, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvaşul de Sus. Acest cuvios, luând din tinereţe jugul lui Hristos şi dorind să urmeze nevoinţei Sfântului Nicodim de la Tismana, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Prislop. Apoi, săpându-şi peştera într-o stâncă sub munte, asemenea altor sihaştri, s-a nevoit acolo singur până la moarte cu grele şi neştiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu şi umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârşit în acea peşteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni.
Moaştele Sfântului Ioan de la Prislop au fost duse la o mănăstire din Ţara Românească, probabil la Tismana.
sursa: wikipedia
foto: Yly Blendea 19 aprilie 2008
Filed under: Fotoreportaje sau ture fotografice |
Foto 
Această sihăstrie de la poalele Munţilor Parâng şi Prislop este una dintre cele mai vechi aşezări monahale din Transilvania. Primii sihaştri s-au stabilit în pădurile Silvaşului pe la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Sihaştrii din pădurile Silvaşului trăiau în colibe de lemn, iar rugăciunile le făceau într-o mică biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ioan Teologul”, pe care şi-au înălţat-o cu mâinile lor pe valea pârâului Prislop. Călugării acestei sihăstrii erau iscusiţi cunoscători ai vieţii monahale din Ţara Româneasca şi Muntele Athos. Se consideră că unii dintre ei ar fi poposit pentru un timp şi la Athos, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Nicodim cel Sfinţit. Odată cu întemeierea Mănăstirii Tismana (1377-1378), Sihăstria Prislop intră sub supravegherea duhovnicească a Sfântului Nicodim. Valea Jiului forma o punte directă între mica sihăstrie din Ţara Haţegului şi Tismana. Pe aici urca Sfântul Nicodim spre Prislop şi cerceta pe călugarii de peste munţi. Prin anul 1400, Cuviosul Nicodim se stabileşte pentru câţiva ani la Prislop. Aici înnoieşte biserica şi chiliile cu ajutoare de la Mircea cel Bătrân.
Sub influenţa directă a Sfântului Nicodim, Sihăstria Prislop a cunoscut cea mai înaltă trăire duhovnicească din istoria sa, situându-se în fruntea tuturor sihăstriilor din Transilvania. Pe la jumătatea secolului XVI, Sihăstria Prislop ajune aproape în ruină. În anul 1564 a fost zidită „din temelie” de Zamfira, fiica lui Moise Voievod, din Ţara Românească. De la această dată Sihăstria Prislop devine mănăstire şi este cunoscută un timp sub numele de „Silvaşul”, dupa numele satului din apropiere. Cei doi egumeni, Ioan şi Teofil, sporesc mult viaţa duhovnicească la Prislop şi întemeiază şcoala de învăţătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoţi la sate. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Prislop a fost distrusă din ordinul împărătesei de la Viena, călugării de la Prislop risipindu-se prin munţi sau retrăgându-se la mănăstirile din nordul Olteniei. În prezent, Prislopul este mănăstire de călugăriţe.
Manastirea Prislop – o gura de rai, astfel as descrie aceasta sfanta manastire,pe care am vizitat-o o singura data pana acum, dar vreau sa spun ca dorinta de a reveni in acel loc sfant e mereu vie.
Aceasta manastire e un loc plin de sfintenie, si indeosebi mormantul Prea cuviosului Parinte Arsenie, unde multimi de oameni vin, se inchina Parintelui, rostesc rugaciuni, e un adevarat tablou desprins parca din rai. Acest minunat tablou e completat de peisajul din imprejurime, de padure, de brazii care strajuie mormantul Parintelui, dar mai ales de multimea de flori care niciodata nu se ofilesc, si care sunt ingrijite cu atata gingasie de maicutele de la manastire.
O adevarata minunatie este si biserica manastirii, precum si clopotnita construita de chiar Parintele Arsenie, in stil athonit, dar si pestera Sfantului Ioan de la Prislop, in care simti cu adevarat un duh de rugaciune.
Atmosfera care se simte in acest minunat loc, este cea de sfintenie, de rugaciune, de liniste si pace sufleteasca.
Manastirea Prislop – o gura de rai, astfel as descrie aceasta sfanta manastire,pe care am vizitat-o o singura data pana acum, dar vreau sa spun ca dorinta de a reveni in acel loc sfant e mereu vie.
Aceasta manastire e un loc plin de sfintenie, si indeosebi mormantul Prea cuviosului Parinte Arsenie, unde multimi de oameni vin, se inchina Parintelui, rostesc rugaciuni, e un adevarat tablou desprins parca din rai. Acest minunat tablou e completat de peisajul din imprejurime, de padure, de brazii care strajuie mormantul Parintelui, dar mai ales de multimea de flori care niciodata nu se ofilesc, si care sunt ingrijite cu atata gingasie de maicutele de la manastire.
O adevarata minunatie este si biserica manastirii, precum si clopotnita construita de chiar Parintele Arsenie, in stil athonit, dar si pestera Sfantului Ioan de la Prislop, in care simti cu adevarat un duh de rugaciune.
Atmosfera care se simte in acest minunat loc, este cea de sfintenie, de rugaciune, de liniste si pace sufleteasca.
Din tot sufletul imi doresc sa ajung la aceasta Sfanta Manastire.
La mormantul parintelui Arsene Boca as sta si m-as ruga pentru toti credinciosi.
Doamne cred ca as boci in hohote sa am fericirea sa ating crucea de la capataiul parintelui.
Doamne ajuta!